Cataracta

Termenul de cataractă provine din grecescul “Katarraktes” și se referă la orice opacitate aparută la nivelul cristalinului, care este în mod normal aproape complet transparent. Cataracta reprezintă o afecțiune oftalmologică des întâlnită fiind principala cauză de orbire la nivel mondial, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Cristalinul este o lentilă transparentă situată în camera posterioară, în spatele irisului. Rolul principal al acestuia este ca împreună cu corneea să formeze imaginea obiectelor pe retină. Prin contracția mușchiului ciliar, fibrele zonulare sunt relaxate permițând cristalinului să bombeze datorită elasticitații proprii. Prin bombare, razele de curbură se modifică, cristalinul devine o lentilă mai puternică astfel încât vederea de aproape devine clară. În timp această elasticitate se pierde, cristalinul devine o lentilă rigidă (scleroză cristaliniană) astfel încât la persoanele în vârstă vederea clară la aproape nu mai este posibilă. Această scleroză a cristalinului poate fi luată ca prim semn de îmbătrânire a cristalinului (presbiopie).

Cataracta poate apărea la orice vârstă. Cataracta infantilă include cataracta congenitală în care opacitățile sunt prezente la naștere și cataracta din perioada postnatală precoce. Acestea reprezintă o cauză importantă de ambliopie, nistagmus și strabism dacă sunt bilaterale. Cataracta cel mai des întalnită este cea dobândită, legată de varsta (senilă). Termenul de cataractă senilă se folosește pentru a descrie orice cataractă ce apare după vârsta de 50 ani și nu are nicio cauză evidentă. Cel mai important factor de risc în apariția cataractei senile îl reprezintă vârsta, de aici si denumirea de cataractă “legată de vârstă”. Un alt tip de cataractă dobândită ce apare mai frecvent la persoane tinere îl reprezintă cataracta secundară unui traumatism ocular, cu incidență mai mare la bărbați decât la femei.

Printre cauzele ce duc la apariția cataractei se numară vârsta înaintată, diabetul zaharat (mai frecvent când valorile glicemiei nu sunt controlate), tratamentul cu corticosteroizi  (administrati atât topic, subconjunctival, sistemic), boli oculare (uveite cronice recidivante, glaucomul acut cu unghi închis, miopia forte, retinopatia pigmentară, sindromul pseudoexfoliativ, melanomul uveal), fumatul, consumul exagerat de alcool, expunerea prelungită la soare, sexul feminin.

Printre factorii ce scad riscul dezvoltării cataractei se numară suplimentele de multivitamine și posibil aspirina, dar nu există dovezi clinice suficiente, iar o dată pus diagnosticul, singurul tratament eficient rămâne cel chirurgical.

Cataracta este o afecțiune ce poate avea implicații socio-economice serioase, în timp putând afecta complet activitățile zilnice uzuale ale unei persoane.

Primul semn al acestei boli îl reprezintă scaderea treptată și nu bruscă a vederii. Pacientul va observa că ochelarii nu îl mai ajută și că trebuie să schimbe frecvent dioptriile. Anumite persoane vor descrie această scadere de vedere ca pe o vedere încețoșată, neclară la distanță. Acest lucru se datorează opacităților cristaliniene care în funcție de localizarea și de densitatea acestora, blochează pasajul luminii prin cristalin și interferă cu formarea unei imagini clare la nivelul retinei. Scăderea vederii poate merge de la o ușoară vedere încețoșată până la imposibilitatea de a-și desfășura activitățile minime cotidiene ( de igienă personală ,de a-și pregăti  singur mâncarea, de a se deplasa).

Aparenta îmbunătațire a vederii, tradusă prin nepurtarea ochelarilor de aproape, este de fapt tot un prim semn de cataractă. Acest lucru se numește miopie cristaliniană și poate fi de câteva dioptrii. Se suspicionează dezvoltarea cataractei nucleare la pacienții vârstnici ce  descriu că pot citi fără corecția pentru aproape. Dacă modificările de la nivelul cristalinului devin heterogene poate apărea și un anumit grad de astigmatism.

De asemenea, scăderea sensibilității la contrast care se traduce prin vederea îngreunată noaptea sau în lumina puternică  ar trebui să trimită acest pacient către medicul oftalmolog. Dificultatea sau imposibilitatea de a conduce pe timp de noapte datorită luminilor orbitoare ale farurilor mașinii  duce la scăderea abilității de a vedea posibilii pietoni. Dificultatea este invers proporțională cu distantă dintre sursa luminii orbitoare și obiectul care este privit. Astfel, pietonii aflați în apropierea farurilor se observă cu o mai mare dificultate față de cei aflați la distanță mai mare față de lumină. Cititul poate deveni dificil datorită reducerii contrastului dintre litere si fundal. Chiar și grade mici de opacități cristaliniene pot cauza aceste modificări.

La acestea se adaugă pierderi de câmp vizual în funcție de morfologia, densitatea și localizarea opacităților, diplopia monoculară (vedere dublă cu unul din ochi) și defecte ale vederii colorate de care pacienții de cele mai multe ori nu sunt conștienți, dar care devin evidente retrospectiv, după chirurgia cataractei.

În cazurile avansate, pupila care în mod normal este neagră poate deveni alb-lăptoasă (leucocorie) sau cu aspect brunescent.

Diagnosticul se pune pe baza examenului biomicroscopic, iar pentru o mai bună apreciere, pupila trebuie dilatată. Examinarea completă oftalmologică a pacientului se impune pentru excluderea altor boli coexistente care scad vederea.

Cataracta neglijată poate determina apariția unor complicații grave, cum este glaucomul secundar, care poate duce la pierderea definitivă a vederii. În general, se manifestă printr-un ochi roșu, intens dureros, însoțit de durere de cap și senzație de greață, ceea ce îi face pe pacienți să se adreseze de urgență medicului oftalmolog. Uneori însa, simptomatologia nu este atât de răsunătoare, iar pacientul ajunge la medic prea târziu. De aceea, ar trebui ca orice persoană care prezintă tulburări de vedere să se prezinte la medic în vederea diagnosticului  precoce al cataractei și pentru a se exclude alte patologii, cum ar fi degenerescența maculară, o alta afecțiune des întalnită la vârstnici.

Părintii trebuie să se adreseze medicului oftalmolog dacă observă că bebelușul după vârsta de 3 luni nu răspunde la stimuli vizuali, nu le recunoaște chipul, nu întinde mâna să prindă jucăriile. Cataracta infantilă nediagnosticată și tratată la timp duce la apariția ambliopiei (ochiul “leneș”).

Singurul tratament eficace la ora actuală al cataractei este cel chirurgical. Aceasta presupune după realizarea unei anestezii locale, extragerea cristalinului opacifiat, folosindu-se un aparat cu ultrasunete și înlocuirea acestuia cu un cristalin artificial.

În concluzie, cataracta este o afecțiune frecventă ce duce la orbire și care dispune de tratament curativ chirurgical eficace, cu riscuri posibile dar foarte rare și cu o recuperare vizuală rapidă.

Bibliografie

  • Roger Steinert- Cataract Surgery, editia III
  • Myron Yanoff – Ophthalmology, editia II
  • Marieta Dumitrache – Tratat de Oftalmologie, 2012
  • Kanski- Clinical Ophthalmology- editia XVII
  • Dr. Liliana Voinea- Curs de patologie oftalmologică pentru studenți
  • www.who.int
Menu